Nu, pe bune acum… ce faci intr-o seara in care ai vrea sa iesi “la un film”? Uite-asa: DVD ai tot vazut, (“reteaua” merge bine, practic e foarte greu sa nu tii pasul cu sursele de film), esti la fel de incantat de plasma si sistemul tau audio si tu si pretenii tai nu v-ati pierdut inca entuziasmul pentru vizionarile in cerc restrans. Ei bine, daca se intampla sa vrei mai mult, inevitabil vei pune mana pe un ghid nocturn sa vezi oferta “pietei”.
Imi place sa cred ca nu am devenit o ciudatenie care refuza confortul caminului, pur si simplu prefer cinematograful: marimea conteaza, sunetul de sala e greu de egalat si prezenta unei multimi respectabile de oameni alaturi care nu ar putea egala ca experienta nici cel mai fancy living. Sambata seara am repetat gestul care precede iesitului in oras: printe paginile lucioase m-am confruntat cu aceeasi dilema: mall-ul sa fie destinatia? Amintirea mirosului de cartofi prajiti, cu haina pe brat, facand echilibristica cu un “meniu” jumbo pack popcorn si cola spre un film facut cu bani multi si pretentii putine nu reprezina cea mai buna motivatie. Asa ca pentru mine, ca iubitor de film, rezistenta bataioasa a salilor de cinema si a evenimentelor cinematografice din afara “templelor societatii de consum” parca ma obliga sa aleg altfel.
Sambata a fost incheierea de gala a Festivalului Dakino, gazduita de sala Auditorium a Muzeului National de Arta si am ales sa ma duc si eu fara a stii exact ocazia sau filmul ales pentru acest prilej, filmul ATONEMENT in regia lui Joe WRIGHT (tanar regizor, laureat BAFTA si nominalizat Globul de Aur si Oscar in 2006 pentru Pride & Prejudice). Filmul va avea premiera in Romania in Februarie 2008.
O experienta foarte buna: un film ce mi-a adus aminte de Pacientul Englez print-o poveste care iese din bi-dimensionalul comercial un montaj subtil pe un joc actoricesc plin de farmec, totul sustinut fara cusur de o imagine calofila. ATONEMENT este un termen ce denumeste in mistica crestina si iudaica re-intregirea omului cu creatorul sau intr-un proces de “re-conciliere” (termen ce nu acopera un concept cu valente mai profunde).
Asa e si filmul, profund si delicat, atent construit, cu o Keira Knightely ce a reprezentat o bucurie la fiecare frame.
Ar fi multe de zis, insa n-as vrea sa diluez concluzia esentiala a unei astfel de escapade: aerul cinematografelor “de demult” si cararile mai putin batatorite ale circuitului cultural trebuie sa ramana un curent alternativ la care cei care o sustin sa poata gasi staisfactia unui gust mai cultivat pentru frumos.
Imi place sa cred ca nu am devenit o ciudatenie care refuza confortul caminului, pur si simplu prefer cinematograful: marimea conteaza, sunetul de sala e greu de egalat si prezenta unei multimi respectabile de oameni alaturi care nu ar putea egala ca experienta nici cel mai fancy living. Sambata seara am repetat gestul care precede iesitului in oras: printe paginile lucioase m-am confruntat cu aceeasi dilema: mall-ul sa fie destinatia? Amintirea mirosului de cartofi prajiti, cu haina pe brat, facand echilibristica cu un “meniu” jumbo pack popcorn si cola spre un film facut cu bani multi si pretentii putine nu reprezina cea mai buna motivatie. Asa ca pentru mine, ca iubitor de film, rezistenta bataioasa a salilor de cinema si a evenimentelor cinematografice din afara “templelor societatii de consum” parca ma obliga sa aleg altfel.
Sambata a fost incheierea de gala a Festivalului Dakino, gazduita de sala Auditorium a Muzeului National de Arta si am ales sa ma duc si eu fara a stii exact ocazia sau filmul ales pentru acest prilej, filmul ATONEMENT in regia lui Joe WRIGHT (tanar regizor, laureat BAFTA si nominalizat Globul de Aur si Oscar in 2006 pentru Pride & Prejudice). Filmul va avea premiera in Romania in Februarie 2008.
O experienta foarte buna: un film ce mi-a adus aminte de Pacientul Englez print-o poveste care iese din bi-dimensionalul comercial un montaj subtil pe un joc actoricesc plin de farmec, totul sustinut fara cusur de o imagine calofila. ATONEMENT este un termen ce denumeste in mistica crestina si iudaica re-intregirea omului cu creatorul sau intr-un proces de “re-conciliere” (termen ce nu acopera un concept cu valente mai profunde).
Asa e si filmul, profund si delicat, atent construit, cu o Keira Knightely ce a reprezentat o bucurie la fiecare frame.
Ar fi multe de zis, insa n-as vrea sa diluez concluzia esentiala a unei astfel de escapade: aerul cinematografelor “de demult” si cararile mai putin batatorite ale circuitului cultural trebuie sa ramana un curent alternativ la care cei care o sustin sa poata gasi staisfactia unui gust mai cultivat pentru frumos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu